luni, 29 iunie 2009

Jurnal de weekend!

     Sâmbătă, de cum ne-am sculat ne-am pregătit de plimbărică....de fapt, toată ziua am fost plecaţi...pe la ora 11 am plecat spre Rodica şi Remus, să vedem cum au aranjat casa! Tati ne-a lăsta la ei şi a plecat că avea puţină treabă, şi a revenit şi el mai târziu.

     Eu am fost în mare formă, că de, îmi place să se joace toată ziua cineva cu mine aşa cum face Rodi! Ne-a plăcut tare mult cum au aranjat, chiar dacă mai au de finista mici detalii....numai că Remus a chelit un abajur ca să îmi fac eu braţară...că Rodica cică deoache, şi mami uită mereu, şi nu aveam nimic roşu la mine, aşa că Remus s-a gândit să îmi facă o braţară din şnur de la abajur! Am făcut şi poze cu ei, chiar dacă ziceau că nu sunt în ţinută de poză!

     După ce am plecat de la ei, am fost pe la Cora, trebuia să lase tati filtrul de la acvariu la reparat....ne-am mai destrabălat niţel al cumpărături, chiar dacă tati a zis că numai mergem nici aici, că sunt lucrurile aranjate anapoda! şi mami a fost deacord, că i se pare tare departe de noi!

     Duminică am stat mai mult cu tati, că mami avea treabă.....aşa că am fost destul de cuminţică....mi-a dat să pap la prânz, m-a adormit, şi mi-a pregătit şi mărul ras....aşa că mami a putut să facă treburile liniştită!