miercuri, 25 august 2010

Libertatea pentru femei

Astăzi mi-a adus tataie Adrian să citesc revista "Libertatea pentru femei!" şi un pliant despre cum se pun murăturile de toamnă...am citit tare interesată de subiecte, adică dădeam câte o pagină şi arătam cu degetul în poze....mami când a văzut a întrebat ce citesc acolo, dar i-a răspuns tataie că mă documnetez să devin o femeie liberă, de pe acum.

Magazinul cu pufuleţi

Când merg cu mami la piaţă mergem de mânuţă amundouă, numai că la întoarcere eu fug la magazinul Martinică, pe alee...de ce vreau eu la Martinică? Simplu: dacă uşa de la intrare este deschisă fug repede la tejghea şi întind mâna şi zic ceva pe limba mea...dar traduce mami: pufuleţi de la Star! plătim şi plecăm...însă dacă usă este închisă, bat la uşă până se sesizează cineva, căci mami merge mai încet, şi până ajunge ea eu sunt în faţa tejghelei, explicând deja ce vreau.

Pomenire de 3 săptămâni

Sâmbătă mamaie Ştefi a făcut pomenirea de trei săptămâni pentru Străbuna, şi evident că am fost şi noi în frunte cu mine...însă mami a plecat de la biserică niţel ofticată căci preotul s-a rugat de trei ori pentru Patriarhul Daniel şi pentru preşedintele ţări, iar pentru Străbuna doar o dată...păi ce pentru Patriarh şi preşedinte era pomenirea?
În altă ordine de ideii, mami nu a avut de lucru şi s-a luat la contre cu un domn mai în vârstă, în curtea biserici pe tema bebeluşilor de la maternitatea Giuleşti, căci el spunea sus şi tare că asta este: s-a întâmplat! oricum acei copii mureau! şi ce dacă plăteşte cineva, îi aduce pe copilaşi înapoi?... mami i-a zis că dacă erau nepoţei lui la fel gândea? însă dumnealui a zis că ce şi preşedintele Poloniei a murit cu avionul, şi ce, cine a plătit?... mami s-a enervat şi mai rău, că până la capăt accidente de avion se ştie că se mai întâmplă, însă acei copilaşi erau teoretic în siguranţa...după aceia mamaie ne-a zis că acel om era soţul cuiva care tocmai se pensionase, dar lucrase la materinitate. Oricum noi suntem tare nedumeriţi de cei acei copilaşi nu au dreptul la o înmormântare normală, şi de ce nu au dreptul la o slujbă de botez..dar asta este, încă o enigmă a biserici ortodoxe.
Seara am fost pe la naşi şi am primit cadou un costumaş de la Maria şi Alex, de care sunt tare încântată...ieri l-am îmbrăcat şi am început să arăt tare mândră imprimeul cu elicopterul.

Bezele de la Coca

Luni am fost cu mami şi bunici la Giuleşti, şi cu această ocazie a aflat şi mami de unde am învăţat eu să fac bezele, fiindcă de câteva zile când văd pe cineva plecând îi fac din mânuţa "pa, pa" şi îi transmit bezele...acum mami şi tati se tot întrebau de unde am învăţat eu?
Aşa cum v-am spus, luni am fost la curte şi mami a văzut-o pe Coca cum îmi transmite bezeluţe...şi i-a zis "Aşadar, Coca, de la tine a învăţat Sara de bezele!", dar Coca a noastră cică "Ce bezele? Că eu nici pişcoturi nu am apucat!"...acum să vă spunem că a noastră Coca lucrează la un restaurant şi în weekenduri sunt nunţi şi mai aduce şi ea acasă pişcoturi, iar când a fost cu pregătirile pentru înmormântare la Străbuna, Coca m-a alimentat cu pişcoturi ca să fiu cuminte.
Mami i-a zis că bezele se numeşte să transmiţi şi pupici cu mâna, iar Coca a recunoscut că aşa m-a învăţat ea fiindcă ea dacă fumează nu prea pupăceşte copii.
Acum eu m-am învăţat şi cu pişcoturile ei şi am învăţat şi locul unde le ţine, şi ştiu să ffac controlul...numai că luni nu am găsit nici un pişcoţel, chiar dacă am făcut ordine pe la Coca prin bucătărie, peste tot!

Căluţul Silvărică fără coarne

Aşa cum aţi văzut în filmuleţ eu am program de echitaţie şi am o deosebită plăcere să merg la viteză maximă...eu fiind aşa vitezomană am ajuns să alunec de pe căluţ direct pe spate şi noroc că nu am dat cu capul de marginea la bibliotecă sau altceva.
Din acest motiv tati a scos beţele de la căluţ, de care mă ţineam eu, iar acum nu pot să mă ţin decât de coama lui Silvărică şi să mă dau mai cu grijă....asta este, până mai cresc!

miercuri, 18 august 2010

Maternitatea Giuleşti!

În ultimele zile se vorbeşte doar de tragedia de la maternitatea Giuleşti, spital prin care am trecut şi noi.
Pe unele forumuri pentru copii şi mămici chiar au intervenit polemici referitor la creştinarea bebeluşilor.
Am observat că pe unele posturi de televiziune se promovează acum naşterea la privat şi că toţi profită de această tragedie a bebeluşilor şi părinţilor pentru a acoperii timpul de emisie, dar nimeni nu face nimic concret pentru sprijinirea acestei situaţi fără precedent şi pentru ajutarea părinţilor aflaţi în dificultate.
Şi noi am trecut prin acest spital, şi mami recunoaşte că până la declanşarea travaliului nu călcase pe acolo, fiindcă părinţi mei au ales spitalul după ce au ales medicul...despre maternitatea Giuleşti deja se ştia că este una dintre cele mai dotate din punct de vedere medical din ţară.
Cât despre spitalele private, putem spune că am avut deaface şi cu aşa ceva, şi că medicul care se poartă frumos cu tine la stat se poartă la fel de frumos şi la privat (testat pe pielea noastră), şi cel care e jigodie la stat, la fel de jigodie este la privat.
Cât despre naşterea la privat, acum numai ştim cum este, dar în 2008, când şi tati voia să o convingă pe mami pentru această opţiune, vă putem spune cu mâna pe inimă că nu rentează, cel puţin în Bubureşti. Tati voia să optăm pentru o clinică privată, căci el zicea că nu poate da şpagă şi nu poate suporta un medic care înainte să intre în sala de naşteri începe să facă decontul(aşa cum i se întâmplase unui prieten de-al lui, la a cărui soţie nu a intrat medicul până nu a făcut decontul), dar mami a zis că o să plătească ea totul.
Totuşi ne-am interesat şi la clinici particulare, cum ar fi Sanador, Medicove, Medlife şi Euroclinic, mami a ajuns la concluzia că tarifele nu îşi merită servicile oferite...cât depsre condiţii cei de la Euroclinic şi Medlife au zis clar că dacă va interveni o complicaţie la mamă sau copil, aceştia vor fi mutaţi în spitalul public.
Cât despre naşterea la Giuleşti, mami a mai zis şi o mai zice că dacă ar fi să mai nască ar face aceiaşi alegere fără doar şi poate, chiar şi acum, fiindcă din cunoştinţele ei nu există spital ân Bucureşti fără să se întâmple o tragedie, dar nici una de aşa amploare.
Întradevăr, la secţia de neonato exista deficit de personal, fiind că la noi, la aproape 40 de copii erau doar două asistente pe tură, însă în rest nu putem spune că a fost vreo problemă...chiar şi în timpul travaliului, sau după, nimeni nu a cerut nimic financiar, ci am dat cât am considerat, când am considerat şi cui am considerat.
Este o tragedie pentru familiile care şi-au piedut bebeluşi sau care îi au bolnavi acum...mami şi tati au zis că nu şi-ar fi putut închipui cum ar fi trecut prin aşa ceva, indiferent de sprijinul acordat de bunici şi de cei din jur...mami recunoaşte că pentru ea a fost greu când mă vedea cum mă zbat la lămpi şi de cele mai multe ori ieşea din sala de alăptare plângând, de aceea este convinsă că toate aceste famili vor rămâne cu mari traume psihologice. Doar când eşti părinte poţi simţi pe deplin că cel mai mare necaz care ţi se poate întâmpla este să îţi păţească copilul ceva.
Dumnezeu să îi ajute pe: Constantin, Maria,Marin, Marian, Maria Daria,Ştefan, Ştefan şi Ştefan! Să aibe grijă de ei şi famiile lor să poată trece peste această cumpănă.
Dacă ne-aţi întreba pe noi ce a produs această tragedie, am zice că neglijenţa umană care este prezentă în toate spitalele şi care ar trebui sancţionată...în România nu prea am întâlnit sancţionări pentru greşeli umane din neglijenţă.

Mamaie Tanţi blogărită!

Am uitat să vă povestim că mamaie Tanţi şi-a făcut blog la bibliotecă: Blog biblioteca Dridih.
Pe acest aflaţi cam ce se întâmplă pe la mamaie prin bibliotecă şi prin comună.
Mamaie e tare încântată, şi se implică în tot felul de proiecte care mai de care mai interesanete.
În weekend am fost şi noi pe la bibliotecă să vedem echipamentele dela Biblionet şi să le coreleze tati, şi dacă tati a fost încântat de dotările hardware, mami a fost încântată de dotările cu aplicaţi pentru copii de diferite vârste.
Mami a zis că o să îmi achiziţioneze şi mie astfel de aplicaţii, că tot îmi place la calculator...măcar să fie cu folos.
Acum la mamaie, măcar să fie copii încântaţi si să folosească ceea ce li se pune la dispoziţie.

Sufleţel!

În weekend am fost la bunici la ţară, şi am făcut cunoştinţă cu pisoiul Sufleţel.
Tataie Marinică a adus acasă un pisoiaş şi i-apus numele Sufleţel.
Cum am ajuns la bunici, tataie m-aluat şi mi-a zis "Sara hai să faci cunoştinţă cu Sufleţel!". Atât bunici, cât şi părinţi au încercat să îmi arate cum să-l iubesc pe Sufleţel, însă eu chiar dacă am încercat să îl mai şi mângâi, de cele mai multe ori l-am cam alergat, chiar am aruncat şi cu castronul după el.
În rest, am dat iama şi prin atelier la tataie, şi am avut grijă să butonez câteva televizoare.

Eu fur!

Mami zice că eu fur.
Adică, eu iau diverse chestii fără să întreb şi le ascund fie în scutec, fie în bluză.
Mami mă ceartă de câte ori găseşte bateri, mâncare, jucării mici, telefon sau capace de telecomandă în bluză sau în scutec, şi îmi zice să numai fur.
Ea zice că a lua lucruri fără să ceri înseamnă furt, însă tataie Adrian zice că mami exagerează, că mă ceartă prea mult. Mami însă zice că atunci când voi merge cu tataie la magazin şi se va trezi la ieşirea din magazin că eu am câte ceva ascuns să vedem cum va reacţiona atunci!

joi, 12 august 2010

Peste tot!

Deja recunosc şi eu că doar pe şifonier nu am reuşit să mă caţăr, căci în rest am bifat toate locurile:
-mă urc pe scaunul de la birou, şi api pe birou
-mă urc pe imprimantă,apoi pe măsuţă şi apoi butonex la Tv
-mă urc direct pe bibliotecă, şi verific tot ce este pe rafturi
-mă urc pe canapea, fix pe spătar, să mă simt la înălţime
-mă urc pe braţul la canapea, apoi pe bicicletă şi apoi pe masă
-mă caţăr pe masa de înfăşat, direct din pătuţ
-mă urc pe notieră, de pe oliţă
-deschid şifonierul, să mă urc în rafturi
-mă urc în pat şi am învăţat să sar în el, de la tanti Lenuţa...când a stat cu mine, când dorema Străbuna mult.
Tot de la tanti lenuţa am învăţat să fac ca raţa şi să mă joc "Beci, poc!"....că doar până pe la 1 noaptea m-am alegrat cu ea prin casă!
În altă ordine de idei numai suport să mănânc în scaunul meu de masă, ci doar ca oameni mari, la masa din bucătărie, pe scaunul mare. Desigur că ştiu să manevrez şi cuptorul cu micorunde.
Ca să nu vă mai zic că toată ziua călăresc căluţul şi mai fac şi acrobaţi, de îi stă inima în loc lui mami.
A, şi ştiu să deschid şi frigiderul, şi să mă măcăn...şi doamna Tătaru nu o lasă pe Iasmina, la cei 8 anişori ai ei, să umble nici acum la frigider...bine că nu a avut deaface cu mine!

Sus-jos!

Am prins o meteahnă, şi anume nu suport să stau eu în picioare şi altcineva jos.
De exemplu azi am fost la bunici, şi pentru că ştiu să profit de pe urma lor, dacă mamaie Ştefi se aşeza pe fotoliu începeam să urlu, dacă se ridica în picioare şi mă luaîn braţe tăceam...mami i-a zis să mă lase să mp tăvălesc pe jos, până când am să mă tăvălesc? Dar cum să facă mamaie aşa o crimă, să mă lase pe mine să plâng? A preferat să stea în picioare cu mine în braţe...că de, nici nu o doare mijlocul!
Aşa mai fac şi cu tati, adică dacă el se uită la Tv, eu îl trag de mână şi îl ridic în picioare, dacă se aşează ep canapea urlu de mama focului, dacă se ridică înapoi, tac!
Mami zice că asta e manipulare şi ea nu tolerează...dar să vedem până când!

O familie norocoasă

Având în vedere că ne-am mai revenit un piculeţ putem să vă punem lacurent cu ce pozne mai fac eu în ultimul timp, şi nu sunt deloc puţine....mami recunoaşte că abia mai ţine pasul.
Ultimele evenimente ne-au demonstrat că suntem o familie norocoasă, deoarece toţi membri familiei au încercat şi încearcă să ne sprijineîn depăşirea dificultăţilor.
Dacă o cunoaşteţi personal pe mami, ştiţi că ea câteodată îşi iese din pepeni că mamaiile mele comunică mult prea mult din punctul lui mami de vedere, adică vorbesc şi dimineaţa şi seara, şi dacă spui uneia ceva, în maxim şase ore eşti sigur că a aflat şi cealaltă...şi dacă cumva eşti prin zonă şi auzi:"Copii s-au gândit că...", sau "copii vor să....".
Referitor la vorbit la telefon, uneori când mami sună la una din mamaie şi sună ocupat, tati îi mai zice "Sună şi dincolo..." şi de cele mai multe ori sună ocupat, iar tati zice "Ai aflat cu cine vorbeşte!".
În altă ordine de idei s-a dovedit dovedit că acestă extra comunicare este benefică când există perioade de criză în familie.
De exemplu, prin iunie 2005, Străbunul şi-a pus cristale swarowski la ochii, cum zice mami lui Imam la operaţia la ochii, şi revenind, Străbunul s-a operat şi nu avea cine să îl ia de la spital, căci se externa dimineaţa, şi tataie Marinică era prins cu altele, aşa că mamaie Ştefi şi-a luat o zi de concediu şi l-a externat ea.
Un alt exemplu este că acum când a fost poveste cu Străbuna, cu ceva vreme înaine de a se întâmpla evenimentul, când mamaie Ştefi încerca să vadă pe cine se poate baza când va avea nevoie, mamaie Tanţi a zis că o va ajuta şi ea şi s-a ţinut de cuvânt, spre deosebire de alte persoane. Aşadar, chiar dacă mami şi mamaie Ştefi i-au zis să vină în ziua înmormântări, mamaie Tanţi s-a urcat în MaxiTaxi şi a venit la Bucureşti, şi chiar dacă mami îi zicea să stea acasă, a fost bine că a venit, căci a putut să facă niţică ordine şi disciplină seara cu beţivi, care se mutaseră de la Rică la noi...căci doar era priveghi şi era rost de o băută sănătoasă...căci şi cu o noapte înainte domni beţivi stătuseră până la 7 dimineaţa la priveghi. Tataie Marinică a venit marţi, şi cu faimoasa găină pentru care tataie Adrian le-a certat pe mami şi mamaie Ştefi,căci a zis că ce trebuie să asculte la toate babele referitor la toate tradiţiile.
Aşadar, am ajuns la concluzia că suntem o familie norocoasă, căci putem să ne bazăm 100% unul pe celălalt atunci când avem ceva de rezolvat...şi aşa cum zice Străbunul tragem toţi la aceiaşi căruţă.

sâmbătă, 7 august 2010

Străbunica noastră



Născută în data de 12 noiembrie 1925, Străbunica noastră ne-a părăsit fizic duminică, 1 august 2010, la ora 10:05. Alăturat sunt primele poze pe care le am cu ea.
Dumnezeu să aibe grijă de ea, să îi ierte păcatele şi să o ajute să se odihnească, să nu sufere aşa cum a suferit în această viaţă, pentru că îi vom simţi lipsa mereu...eu nu voi mai avea cu cine să împart castronul de pufuleţi, şi nici pe cel de biscuiţi, şi nici cu cine să mă frecţionez cu spirt.
Eu am fost exemplar de cuminte şi chiar dacă mi-a spart şi ultimul canin am înţeles că Străbuna a răcit şi trebuie să doarmă mult.
Dumnezeu să o odihnească!