Nu imita prostia

Tata: ce ai învățat nou azi la școală?

Eu: am învățat că dreptunghiul se numește și altfel.

Tata: cum altfel?

Eu: nu mai știu dar când îmi aduc aminte îți spun.

Tata: paralelogram? Patrulater?

Eu: nu, nu!

Tata: Maule tu nu ști cum se mai nume;te dreptunghiul?

Mama: patrulater?

Tata: nu ai învățat dacă nu ști ce ai învățat.

Eu: nu imita prostia!

Mama: cum adică?

Eu: asta a zis și tati!

Mama: ce a zis și tati?

Eu: patrulater.

Mama: așa și?

Eu: așa ne zice doamna când noi repetăm greșala unui coleg, șă nu mai repetăm prostia.

Mama: am înțeles.

A doua zi mergând spre casă de la bunici mă trezesc: cuboid.

Mama: ce cuboid?

Eu: dreptunghiul pus unul peste altul care nu știam să zic ce am învățat nou și tu ai imitat prostia.

Rămâne între noi!

Vin acasă de la șah.

Mama era în bucătărie și mă strigă: poți veni să vorbim și noi ca fetele cât pregătim masa?

Eu: da, sigur.

Mama: ce ai făcut pe la școală azi?

Eu: am învățat diverse.

Mama: și ai avut o discuție cu Roxi?

Eu: de unde ști?

Mama: îți spun de unde știu după ce îmi povestești ce s-a întâmplat.

Eu: sigur nu știi de la doamna că doamna a zis că rămâne între noi.

Mama: de unde știu de unde nu știu, te rog să îmi povești.

Eu: ieri ți-am zis că Roxi a zis că funda la pantofi mei albi nu se mai spală și tu ai zis că Roxi nu are dreptate în tot ce spune și dacă eu cred că se spală, atunci pot să o spăl. Ți-am zis și ție și lui mamaie, că așa cum a spus Roxi părea invidioasă, iar mamaie a zis că și Roxi a spus ce crede ea. Și dacă tu ai zis că să cred că ceea ce cred eu se poate întâmpla, așa am zis și de Roxi că e invidioasă dacă eu așa am crezut. Acum trebuie să îmi spui cine ți-a spus.

Mama: și tot nu înțeleg de unde v-ați supărat.

Eu: eu i-am spus lui Roxi și Roxi a zis că nu mai e prietena mea, dar ne-a împăcat doamna și ne-a zis că rămâne între noi. Așa că nu ști de la doamna. Poate a văzut ochiul tău magic.

Mama: mă bucur foarte mult că ai încredere în doamna și mă bucur că discuți cu ea când ai nevoie.

Eu: nu mi-ai spus de unde ști și ai zis că îmi spui.

Mama: m-a ajutat un pic mama lui Roxi, dar și ochiul magic.

După un timp am auzit-o pe mama discutând la telefon cu mama lui Roxi. 

Vreau înapoi la școală

Vineri dimineață m-a bușit o criză de tuse la școală, așa că tataie a venit să mă ia acasă.

După ce am ajuns acasă, sună mama.

Tataie: am ajuns cu ea acasă. Ce să îi dau?

Mama: cum tușește?

                Tataie: nu mai tușeșete.

                Eu: vreau înapoi la școală. Nu mai tușesc.

                Mama:  nu mergi la școală înapoi că poate te apucă iar, stai acasă!

                Eu: doamna o să facă lucruri și eu nu o să știu.

                Mama: ne spune doamna, și afcem acasă. Aveai stare de vomă?

                Eu: îmi venea dar nu imi venea.

                Mama: adică ți-ai făcut iar silă singură?

                Eu: dacă tușeam, trebuia să fac ceva.

                Mama: să respiri adânc și încet.

                În cele din urmă s-a dovedit a fi o altă criză alergică, probabil la puful de plop, și de vineri seară am reînceput tratamentul antialergic..că doar făcusem pauză două săptămâni. 

Brâncuși în viziunea mea

Când a luat mama aparatul meu foto să facă poza cu mine și Donald în timp ce dormeam, a văzut pozele de mai jos. 

Mama: Ce reprezintă pozele acestea?

 Eu: Colana infinitului

Eu: Poarta sărutului

 Eu: Masa tăcerii

 Eu: toate la un loc

Mama: foarte frumos!

Dacă ea mi l-a dat...

                                Am fost la un atelier pentru pictat ouă de Paște și am primit cadou și un balon în formă de inimă.

                                Cum ținea tata balonul în mână, trece pe lângă un gard și se aude poc.

                Eu: s-a spart un balon!

                Tata: da, balonul tău.

Mama: nu te supăra. O să luăm altul când mai mergem.

                Eu: nicio problemă, nici nu îl vroiam.

                Mama: și de ce l-ai luat dacă  nu îl vroiai?

                Eu: dacă doamna de acolo mi l-a dat?

                Mama: puteai să îi spui că nu vrei.

                Eu: dacă ea mi l-a dat!

                Mama: dacă ea ți l-a dat puteai să zici că nu vrei să îl dădea altui copil. Nu e nimic obligatoriu.

                Eu: m-am gândit să îl iau dacă tot mi l-a dat.

Foarte și foarte fericită

                Atunci când sunt bucuroasă am început să spun ”sunt atât de bucuroasă că simt că explodez”.

                Tata: de ce zici așa?

                Eu: așa îmi vine.

                Tata: poți să spui în alt mod că ești foarte fericită?

                Eu: pot să spun că sunt foarte și foarte fericită?

                Mama: de unde ști tu de expresia asta?

                Eu: de la băiatul ăla din Moldova, din concediu. Nu din Moldova de la noi, din Moldova țară.

                Tata: da, este o expresie de la ei.

La ora de sport…

Tataie: mâine merge și doamna de sport la Stadionul Național cu ei?

Mama: nu cred, mai ales că doamna de sport este supărată pe ei. Pe acordul semnat pentru plecare era scris altcineva ca însoțitor.

Mamaie: cu ce au supărat-o pe doamna de sport?

Mama: au supărat-o că la oră se îmbrâncesc și se hârjonesc. O dată au fost atât de nebunatici că toată clasa nu a primit bulină de cumințenie. Îți dai seama că se supără și doamna Anca când aude că ei nu sunt cuminți.

Eu: nu e corect să stăm acasă când suntem bolnavi!

Mama: a, și doamna de sport a zis să stea acasă cine e bolnav. Mie mi se pare foarte corect! Și ști și tu  de ce, că am mai discutat pe această temă.

Eu: de ce?

Mama: ultima data când ai fost răcită ce ai făcut la ora de sport?

 Eu: da, m-am jucat cu sticla de apă cu Casi.

Mamaie Ștefi: cum te-ai jucat?

Eu: eu dădeam la Casi și Casi la mine.

Mamaie Ștefi: păi bine mă mamaie, doamna de sport v-a lăsat să stați cuminți să nu faceți efort, și voi așa ați făcut?

Eu: ne plictiseam și ce era să facem?

Mama: nu mai faceți nimic! Vă plictisiți acasă!

Mamaie Ștefi: mă mamaie, fiți și voi cuminți și faceți ce vă spune doamna că nu are cum să nu se supere dacă voi nu o ascultați. 

Am pierdut eșarfa, din nou

Miercuri dimineață, mama: fără eșarfă azi?

Eu: era în ghiozdan.

Mama: în ghiozdan nu este. Cred că ai piedut-o.

Eu: te duci la doamna și o rogi să îmi mai dea o eșarfă.

Mama: da, cum să nu? Ar fi culmea. Nu a trecut o lună de când ne-a ajutat și eu iar mă duc că ai pierdut eșarfa. Asta este, ”Sara care pierde tot” nu mai ai eșarfă până la anul când comandăm patru ca să știm o treabă.

Tata: tataie mi-a zis și mie că e în ghiozdan, când m-a sunat că a lăsat-o la șah.

Mama: atunci e clară treaba. Eu din ghiozdan am aruncat o pungă în care trebuia să fie adidași de la sport, dar am crezut că e goală. Dacă tataie a pus eșarfa în aceea pungă…eșarfa este fix la ghenă.

Eu: deci tu ai pierdut eșarfa, nu eu! Tu ești pierde tot acum! Ai văzut că nu am pierdut-o eu? De ce mi-ai aruncat punga din ghiozdan?

Mama: pentru că am crezut că e goală. Așa pot să te întreb și eu de ce punga era goală și nu aveai adidași în pungă? Drept urmare eu nu mai umblu la tine în ghiozdan, de acum.

Eu: de ce?

Mama: ca să nu mai pierd lucruri.

Miercuri seară s-a elucidate misterul.

Când a venit tata să mă ia la dans, unde credeți că era eșarfa? ÎN GHIOZDAN!

Cum a ajuns acolo? Marți când tataie m-a lăsat la șah, a pus eșarfa în căciulă, și căciula în ghiozdan.

Când am plecat de la șah, mi-am pus căciula cu eșarfa în cap. Când am ajuns acasă nu am scos eșarfa din căciulă și nici nu am sesizat prezența ei.

Miercuri dimineață, după toată discuția depre eșarfă, mi-am pus căciula cu eșarfa în cap. Când m-a luat de la școală ce credeați că atârna de sub căciula mea? Da, eșarfa!

Nu mă lasă să mănânc la el în pat

Mama: înțeleg că tataie te lasă să îți faci de cap mai mult decât mamaie. Există ceva ce tataie nu te lasă să faci?

Eu: da.

Mama: cam ce?

Eu: nu mă lasă să mănânc la el în pat.

Mama: foarte interesant!

Eu: dar mă lasă să mănânc pe noptieră!

Mama: înțeleg!

De unde ia tataie pomelo

Seara, mâncam pomelo.

Mama: bun pomelo.

Tata: chiar să ști că e bun, noi ultimele dăți nu l-am nimerit așa.

Mama: Sara să îl întrebi pe tataie de unde ia el pomelo.

Eu: de ce? vrei să iei și tu nu?

Mama: aș cam vrea, că în ultima vreme ne ia el mereu.

Eu: să îmi spui mâine dimineață.

Mama: o iei ca taică-tu.

Eu: cum adică?

Tata: adică eu îi zic ca să îmi zică dimineața ce am de făcut în aceea zi.

A doua zi dimineață, în drum spre școală, eu: poți să îl întrebi tu pe tataie la propriu.

Mama: ce să îl întreb?

Eu: despre pomelo.

Mama: cum adică la propriu?

Eu: adică, când mă iei îl întrebi direct pe el.

Mama: adică să îl întreb personal.

Seara, tata: l-ai întrebat pe tataie de unde ia pomelo?

Eu:da.

Mama: și de unde ia?

Eu: de la Mega, de la Lidl, de la Profi...de unde are drum

Românii sunt inventiviiiiiii....

Tata povestea ceva....
Mama: aşa suntem noi românii, dacă s-ar putea să ne facă altcineva treaba ar fi ideal!
Eu: cum adică?
Mama: am exagerat şi eu un pic mai mult...dar vroiam să spun că mulţi sunt cam puturoşi şi aşteaptă să le rezolve altcineva problemele.
Eu: eu ştiu că românii sunt inventiviiiiii.
Tata: de unde şti?
Eu: de la Masterchef, şti episodul când le-a dat să gătească din gunoaie, din resturi de mâncare? Atunci le-a spus că sunt români şi sunt inventivi. Dar ce înseamnă asta?
Tata: înseamnă că trebuie să găsească o soluţie să rezolve situaţia...adică să inventeze ceva, să facă ceva ce nu a mai fost făcut până atunci.
Eu: da, se potriveşte!

Ai văzut tu aşa maşina lui tati?

Lângă blocul nostru, o maşină murdară de noroi ca şi când se întorsese de la o cursă off-road.

Tata: uite Sara ce maşină murdară!

Eu: chiar e murdară!

Mama: nici noi nu suntem departe!

Eu: Ce vrei tu să zici? ai văzut tu aşa maşina lui tati?

Mama: cum aşa?

Eu: cu noroi şi pe geamuri? geamurile la maşina lui tati sunt curate!

Mama: înca nu, dar nu este maşină de off-road...este maşină de serviciu.

Tata: ar cam trebui să spăl şi eu maşina.

Mama: ar...

Şcoala de “Moş Crăciun”

A venit Moşul la şcoală...ca şi impresie “era un om”.

                Mama mi-a spus că în spiritul lui Moş Crăciun, acest om a făcut o şcoală de Moş şi este un fel de Ajutor de Moş Crăciun...iar eu am zis că aşa cum Şeriful are Ajutor de Şerif, este normal ca şi Moşul să aibă Ajutoare.

                A venit Moşul şi la servici la mama...sigur că am mers şi la mama la servici...cum să pierd ocazia?

                Mama: cum ţi s-a părut?

                Eu: cred că Ajutorul de astăzi a fost mai mult la şcoală decât cel care a venit la serbarea de la şcoală de la mine, sau poate a exersat mai mult.

                Mama: de ce crezi aşa?

                Eu: parcă era un Moş mai Moş.

                Mama: dacă îl întâlneşti şi cu altă ocazie poate îl întrebi.

                Eu: crezi că o să fie acelaşi Ajutor şi cu altă ocazie?

                Mama: nu pot garanta. Dar vedem...depinde de el ce decide. Oricum dacă mă întâlnesc cu el îi comunic că se pricepe.

                Eu: am uitat să îl întreb ceva.

                Mama: ce?

                Eu: o şti pe fata care e colegă cu tine şi a vorbit cu mine, cu părul lung?

                Mama: o ştiu, sigur, dacă e colegă cu mine....

                Eu: mi-a zis să îl întreb pe Moş dacă vine şi la ea.

                Mama: şi?

                Eu: şi am uitat, m-am emoţionat aşa un pic când l-am văzut.

                Mama: o să îi zic că ai uitat.

                Eu: eu cred totuşi că Moşul va veni la ea, că părea cuminte.

1 Decembrie şi ninge

Până la 1 decembrie am ţinut-o una şi bună: de la 1 decembrie vine iarna şi ninge! Tot îmi explicau că sigur că iarna  ninge...dar uite a nins şi la sfârşit de octombrie....eu nu, şi nu!

Ce să vedeţi? Pe 1 decembrie a nins...

tata: iar a avut Sara dreptate! când eu zic că atunci când zice ea ceva aşa se întâmplă...

mama: uite cum trăim noi în casa cu viitoarea mama Omida şi nu ştim! că o să câştigăm la loto fără să jucăm nu zice?

eu: pai dacă e iarna! v-am zis că iarna ninge!

mama: ce sa vezi fată, am trăit 33 de ani până acum şi nici nu am aflat că iarna ninge...

eu: acum nu o să mai poată veni Roxi la mine!

mama: de ce?

eu: dacă ninge...

mama: aşa şi?m-ai cam pierdut....

eu: şi cum să vina la mine dacă ninge?

mama: la şcoală nu vă duceţi?

eu: ba da!

mama: aşadar iesiţi din casa!

eu: şi dacă se face zăpadă mare?

mama: ai tu o idee...şi se rezolvă! doar eşti viitoarea mamă Omida!

eu: ce e mama Omida?

mama: una care ştia să povestească unora frumos, şi primea bani pentru asta....

Tu ce crezi?

În drum spre şcoală...
mama: mai vorbeşti cu Roxi în timpul orei?
eu: tu ce crezi?
mama: cred că da!
tata: vorbeşti cu Roxi în timpul orei?
mama: să citez din clasici în viaţă "tu ce crezi?"
eu: mama ştie!
mama: măi Sara, doamna se străduieşte să pregătească şi să vă înveţe lucruri interesante şi tu vorbeşti în timpul orei?
eu: uneori, puţin
mama: în locul doamnei, eu nu ţi-aş da premiu de cuminţenie...chiar dacă şi mie mi-a plăcut ciubucul primit ca premiu de cuminţenie.
eu: eu ţi-am zis că doamna e mai bună!

Aşadar, dragă Mihaela, şi eu vorbesc în timpul orei "uneori", cred că e un virus....