vineri, 27 martie 2009

Cum am apărut în viaţa părinţilor mei - PARTEA III

După ce au ajuns la spital, mami a fost cazată în sala de naşteri. Când a intrat mami pe uşă tocmai ce se născuse Ana. Mami meu şi Monica, mami de Ana, se cunoşteau de pe forumul desprecopii.com şi au vorbit mult înainte să se cunoască, fiind că descoperise că mami e supravegheată de dna doctor Moisa, iar mami de Ana de dl doctor Moisa. Apoi au fost cazate si în aceiaşi camera! 
Mami a avut noroc de nişte oameni deosebiţi,care au super ajutat-o. Acum când îşi aduce aminte râde de faptul că o apucase frica când a dispărut dna doctor, că se temea că o să îi faca cezariană, şi pentru că plângea un domn doctor rezident o mângâia pe mână şi îi zicea că dna doctor e de cuvânt. Sunt multe de povestit...dar asta ar fi povestea naşterii,şi nu povestea apariţiei mele.
Când m-am hotărât eu să apar, doamna asistentă şi domnul doctor rezident au zis că să mai aştepte un pic şi au sunat-o pe dna doctor. Când a apărut dna doctor a început să facă glume cu mami, şi mami nici nu şi-a dat seama când am apărut. Când dna doctor a zis: Gata! Mami s-a speriat şi voia să o ia la sănătoasa că nu mă vedea. Noroc că dna Moisa a spus neonatoloagei să mă dea la mami, şi când m-a luat mami în braţe, în loc să râdă , mă mângâia şi plângea şi numai voia să mă dea înapoi să mă spele şi pe mine. Fiind că dna Moisa ştia că asistenta şefă e mai dură a cerut medicului rezident să îi aducă lui mami telefonul ca să îl sune pe tati şi să îi zică că într-o jumătate de oră se întâlnesc în faţa săli. Dna doctor ştia cum e şi tati! 
După ce au mai glumit, şi doamna doctor şi-a terminat treaba, a rugat o infirmieră să o ajute pe mami să iasa în faţa săli. Acolo erau tati şi mamaie Ştefi, plini de emoţie, de parcă născuseră ei! Apoi au venit şi m-au văzut şi pe mine! Eu abia mă obişnuiam cu ce era în jurul meu!
 După ce mami a fost dusă în salon au început vizitele!
 
 PS: MAMI DE ANA ESTE CEEA CARE NE-A INSPIRAT SĂ NE SCRIEM POVESTEA! MULTUMIM ŞI MULŢI PUPICI!

Un comentariu:

  1. Ma bucur ca am fost de ajutor... si te-am determinat sa scrii si tu povestea nasteriii zanei tale.. cea mult rasfatata. Ai micut-o parinti acre te iubesc enorm de mult.. asa ca esti foarte iubita... asa sa fii mereu... Sa ai parte de tot binele si in primul rand sa fii sanatoasa.
    Te pupam.
    Multumim frumos

    RăspundețiȘtergere