joi, 20 august 2009

Noutăţi despre noi!


     Ieri părinţii mei m-au plimbat pe la doctor. 

     Întâi, am fost la oftalmologie şi am aflat că mă trezeam cu ochii umflaţii fiindcă am conjuctivită....pe care am făcut-o fiindcă mişun prea mult, peste tot, şi după îmi duc mâinile la ochii şi le frec. Asta este! Acum ne tratăm cu picături Betabioptal, două picături în fiecare ochii de şase ori pe zi, şi sirop Aerius, 2,5 ml seara...mi-au făcut şi fund de ochii şi sunt în regulă.

    Apoi, am fost la neuropsihiatrie, să îmi facă o evaluare...aici am plecat cu diagnosticul de retard psihomotor uşor. De ce? Pentru că numai vreau să mă ridic în funduleţ, îmi palce mai mult deabuşilea....asta este! Eu zic că evoluez....mi-a dat tratament cu Encephabol, 2,5 mil dimineaţa şi 2,5 ml la prânz, şi vitamina B complex, la fel. Şi ne-a mai dat să facem kinetoterapie....luni avem programare, să ne facă o evaluare şi aici. După anumite discuţii cu doamna doctor, mami a avut ceva dubii că diagnosticul ar fi chiar corect, aşa că a hotărât împreună cu doamna doctor pediatru să nu iau această medicamentaţie.

     Doamna doctor neuro-psihiatru a fost cam superficială, şi a spus diferite chestii care pe mami a făcut-o să creadă că diagnosticul nu este tocmai corect, aşa că s-a apucat să mai facă nişte săpături....şi s-a cam infirmat acest diagnostic! Mami a întrebat până când trebuie să facem acest tratament, şi ne-a spus că până la un an şi două luni. Mami a întrebat ce efect are această medicamentaţie, şi ni s-a spus că să mă facă mai agitată....tati când a auzit, a zisc ă vine dumneaei să stea cu mine? nu sunt destul de agitată? Adevărul este că doamna doctor m-a văzut când abia mă trezisem....Mami a întrebat care este cauza acestui retard, şi i s-a spus că trebuia să mă pună pe jos cam de pe la 3 luniţe, să mă stimuleze să fac mişcare, să stau în funduleţ, că mami abia de la 6 luni a început să mă pună în funduleţ....când a întrebat-o mami de ce acest diagnostic, doamna doctor a zis că sunt cam puturoşică.

    După ce am plecat de la doctorii, mami a sunat mamaiele să le spună....care mamaie, amundouă, mai că nu i-a spus că e psihopată...adică, mai mult mamaie Tanţa a fost mai categorică, că mamaie Ştefi e mai delicată, cum zice tati.  

    Aşadar, mami dacă vrei evaluării, uite ce păţim! Voi aveţi emoţii, că eu tot de ale mele mă ţin! Doamna doctor pediatru nici nu mă trimetea să stau pe la uşii, dar dacă tu tot ce auzi vrei să verifici şi pe mine, eu ce să fac? Mulţumim tutror celor care ne-au oferit detalii şi ne-au dat relaţii la care să ne informăm, şi pe baza cărora să targem o concluzie!

     Astăzi, ca să demonstrez că doamna doctor neuropsihiatru se înşeală, m-am ridicat din pătuţ în picioare....adică, mami m-a schimbat şi m-a pus în pătuţ să se ducă să se spele pe mâini, şi când a venit: eu ca o mândră mă ridicasem pe geniuchi, şi apoi în picioare! Mami a înlemint, fiindcă de mobilă mă agăţam eu, dar în pătuţ nu mă ridicasem! Aşa că am descoperit o nouă mişcare! Tati cred că în weekend ai ceva treabă, să schimbi nivelul la saltea!

   Tot astăzi, mi-a văzut şi tati al doilea dinţuc....primul dinţuc l-au descoperit pe 28.07.2009, iar pe cel de-al doilea pe 11.08.2009....şi sunt tare mândră de ei! Mami mereu îl descoperă întâi....tati aşteaptă până îl vede!

   Am fost şi la Real, de unde am primt cadou de la Pampers, fiindcă am cumpărat scutece Premiun Care şi şerveţele Sensitive, un fel de geantă pentru cărucior....mami a întrebat dacă nu au omidă,să o înlocuim pe ceea pierdută, dar nu aveau! Şi am mai luat de la Real biscuiţi Cicibebe, pentru mine....mami i-a dat şi lui tati unul să guste, şi tati a mai cerut doi: unul l-a păpat el, şi unul mi l-a dat mie! 

    Mâine mă duc la mamaie Ştefi...deci, mamaie păzea că vin! Să bagi la venă o cană mare de cafea, deaia strong cum faci tu....nu cum face mami meu! 

7 comentarii:

  1. Creste fata noastra. Pe zi ce trece invata "trucuri" noi.

    RăspundețiȘtergere
  2. Cred ca s-a grabit cu diagnosticul ...
    cred ca mereu e bine sa avem si o a doua opinie ...
    Tu arati si esti foarte zglobie ...
    auzi retard pirtz !!!
    Asa ca Bafta cu Mersul ...
    primii pasi sint mai grei ...
    restul vin de la sine !!!

    RăspundețiȘtergere
  3. Multa sanatate pui mic si multa bafta cu mersul, inceputul este greu... dupa, sa se tina tare mami tau, ca o sa tot alerge dupa tine peste tot!

    RăspundețiȘtergere
  4. Da, tati cresc si ma fac mare...sa fac mai multe prosti!

    Pansy merci de incurajari, asa este se pare ca s-a cam grabit!

    Florena multumesc de urare...faci niste dulcuri bestiale! Fura si mami din retetele tale...si avd cum papa...abia astept sa cresc!

    RăspundețiȘtergere
  5. draga mami asculta te rog un comentariu de la una care e satula pana peste cap de doctori-STAI IN PUII MEI ACASA , CA EU STIU CA ASTIA CU CAPU MARE-AKA CIBERNETICIENII SUNT MAI CAPOSI DIN FIRE dar frate nu e cazul......daca iti sta rau cu banii in buzunare propun un cadou pt bebe la fiecare initiativa de-a lui mami de a te duce la doctor.
    don't get me wrong-nu ii ignora , dar nici asa. frate ca nu sta in picioare retard, a lu desire ca nu a rasouns la testul auzului la iesirea din maternitate surdo -muta. surdo muta my ass
    deci eu sunt cu soacra de 3 luni in spital si crede-ma ca nu vrei sa vezi ce inseamna retard la copii-plangi cu spume. du-te la biserica , aprinde o lumanare ca e sanatos copilu si la urmatoarea pornire din asta sinucigasa gimme a call si te potolesc instant! nu mai fii asa protectiva si o s vezi k va merge, se va catara , va distruge fara a da urme de retard.
    am mult prea multe spume pe astia ca sa ii mai cred.
    daca totusi va fi cazul de o evaluare neuro iara da-mi untel si stiu un doctor adevarat. dar in cazul de fata ala te va scuipa in fata p romaneste dca at duci la el pt atata fleac!

    RăspundețiȘtergere
  6. Multumim de încurajări şi mesaj, Anca! Evident că m-a umflat râsul şi de aceasta dată, datorită felului tău de a pune problema!
    Mulţumim că ne citeşti, te pupăm şi multă sănătate socrelei!

    RăspundețiȘtergere
  7. Cautand date despre betabioptal am gasit siteul tau si mi-a placut.Sunt mamica lui David care are 1 an si 4 luni si numai de o luna a pornit in picioare.In povestea ta m-am regasit si eu.Sa nu-ti faci griji, va merge cand va fi pregatita.Si eu l-am dus la neuropsihiatru la insistentele medicului de fam fiindca intarzia in mers.Dar m-am convins ca david nu era pregatit.Acum fuge prin casa.Ai rabdare si nu te lua strict dupa doctorii.roxana.nistor@yahoo.com

    RăspundețiȘtergere