Hei, musca!

                     Ajunge mama să mă ia de la bunici.

                Tataie Adi: mă gândeam să îmi iau un alt telefon, ca al vostru.

                Mama: uită-te și în funcție de ce ai nevoie te orientezi. Am înțeles că și nașul și-a luat o tabletă.

                Eu: hei, musca!

                Mamaie Ștefi: de unde ai înțeles?

                Mama: de unde puteam? De la Sara.

                Eu: musca!

                Mama: de unde e faza cu ”musca”?

                Eu: doamna când vrea să facem liniște și să numai vorbim ne spune ”musca”.

                Mama: am înțeles. Sincer, am presupus, dar am vrut să am și eu confirmarea. Și poate faceți și voi mai puțină gălăgie.

Si ce vrei să o restitui?

Ajung acasă, mă schimb într-o rochie și îmi prind o broșe cu pietre roșii. 

După o scurtă discuție, mamaie află că am primit-o de la Eric și cum mamaie nu avea răbdare ca mama să ajungă acasă o sună să îi zică.

Mamaie: Sara are o broșe pe care zice că a primit-o astăzi de la Eric, care este coleg cu ea. Zice că Eric a adus mai multe broșe și brățări și a întrebat-o care îi place.

Mama: sinceră să fiu, dimineață eu am așteptat-o pe doamna și Sara mi-a arătat că avea o broșe în mână dar m-am gândit că discutăm acasă și nu am dat atâta importanță. Cel mai probabil mama lui Eric i le-a dat și el le-a dat la colege.

Mamaie: și nu poți să afli ce știe și mama lui Eric despre asta? Eric este băiat, cum să i le dea maică-sa?

Eu: și acum nu ai vrea să o restitui?

Mama: cum îi dai și tu toate mărgelele și toate lucurile Sarei să umble prin ele și să le împrăștie prin casă? O să văd ce reușesc, dar nu o cunosc și să vedem. Dacă nu, de luni la școală, dacă o întâlnesc.

Mamaie: dacă nu o întâlnești o întrebi pe doamna.

Mama: sigur, numai doamna mai lipsea din ecuație.

După ce mama a făcut pe Colombo și a aflat cine este mama lui Eric și numărul ei de telefon, a primit confirmarea că broșea rămâne a mea.

Eu sunt tare mândră și o consider ceea mai frumoasă dintre broșele mele.  

Fi si tu optimist

Îmi sigilează Andeea două măseluțe.

Andreea: o oră nu bei și nu mănânci. Ne-am înțeles?

 Eu: bine, fie!

Andreea: să nu o trombonești pe mami!

Ajungem pe la bunici....Tataie: și cât timp trebuie să nu mănânci și să nu bei?

Mama: o oră.

Tataie: și dacă i se face sete, nu poate să bea cu paiul?

Mama: mai ai idei?

Eu: fi și tu optimist tataie, nu ești deloc optimist!

Plecăm, nu ajungem în fața blocului că încep: cred că mi se face sete!

Mama: ai zic că nu mă trombonești și ce faci?Mergem să cumpărăm brânză ca să uiți de sete?

Eu: da, bine!

Cam scump!

La dentist, după ce mă dau jos de pe scaun, eu: ne mai vedem și luni?

Andreea: dacă vrei și tu și mami, da.

Mama: putem face sigilare la două măseluțe?

Andreea: sigur, dacă și Sara este de acord.

Eu: cât costă?

Andreea: pentru astăzi 90 de lei, iar sigilarea este 60 de măseluță.

Eu: adică pentru două măseluțe este 120 de lei. Nu crezi că e cam scump?

Mama, deja jenată: nu crezi că e problema mea? De când a devenit problema ta?

Eu: nu e problema mea, dar totuși e cam scump.

Mama: ne vedem luni, și apoi dacă se poate vineri, pentru celelalte două măseluțe.

Pe seara, mama vorbea cu Talida și îi povestea despre replica mea, eu să zicem că eram prin zonă: ce ai fi vrut să zic dacă așa am crezut eu?

Talida: ce să faci dacă ea este directă?

Mama: nimic! Dar poate îmi zice și mie înainte, să nu simt că îmi crapă obrazul.

Întrebare, întrebătoare

Veneam noi liniștiți din parc, mama vorbea cu tata și mă trezesc și eu: am și eu o problemă.

Mama: ascultăm.

Eu: dacă Adam și Eva au fost primi oameni pe pământ și dacă ei au avut doi băieți, cum au apărut restul oamenilor?

Tata: hopa!

Mama: eu parcă știu ca au avut mai mulți copii.

Eu: S-au căsătorit între ei? Și ce hopa tati?

Tata: eu mi-am pus această întrebare mult mai târziu. Poți să îl întrebi pe profesorul de religie.

Eu: crezi că știe?

Mama: eu așa zic.

Marți, vin acasă, dezamăgită și cum vine mama acasă îi zic: domnul de religie a zis că o să aflu când o să ajungem la lecția la care trebuie să vorbim despre asta.

Mama: e, deci o să afli.

Eu: când?

Mama: când o să ajungeți la lecție.

Eu: mai întreb și pe alți poate aflu până fac la școală.

Mama: succes! Dar cred că domnul de religie vă va explica cel mai bine pe înţelesul vostru.

Câţi ani are doamna mea?

Eu: câți ani are doamna mea?

Mama: nu știu, nu e frumos să întrebi o doamnă câți ani are. De ce?

 Eu: cred că e mai tânără decât e.

 Mama: de ce? Cum adică?

 Eu: doamna zâmbește mereu, ca și cineva foarte și foarte tânăr. Cred că are cam 20 de ani.

 Mama: am înțeles acum.

 Tata: ai zis că doamna are un băiat mai mare ca tine, la liceu parcă. Dacă are un băiat așa mare cum să aibă 20 de ani?

 Eu: bine, fie. Poate are 30, dar nu mai mult.  

Simona l-a operat pe unchiul Vali?

Tata: tot nu mă lasă genunchiul și iau de aproape o lună pastile.

Mama: s-ar putea să nu fie articulația.

                Tata: și eu m-am gândit să nu fei ligamentele.

                Mama: se poate că și Vali a avut probleme.

                Eu: ce probleme a avut unchiul Vali?

                Mama: a avut ruptură de ligamente și l-a operat.

                Eu: eu știam că e operat la spate nu și la picioare.

                Tata: doar la un picior..

                Mama: și ghici ce? Cine crezi că la operat la picior?

                Eu: Simona!

                Tata: nu ești departe!

                Mama: nu chiar Simona, ci cel de la care am cumparat noi apartamentul în care stăm.

                Eu: și de ce tata a zis că nu sunt departe?

                Tata: că nu era mare diferentă între Simona și doctorul care l-a operat.

Nu cu avionul

Eu: ați luat bilete de concediu?

            Mama: de ce?

                Eu: mergem cu avionul?

                Tata: da!

                Eu: eu nu merg cu avionul.

                Mama: ok. Dar cu ce mergi?

                Eu: cu mașina.

                Tata: faci două zile.

                Mama: plus că noi nu mergem cu tine cu mașina.

                Eu: și eu ce fac?

                Mama: faci ce alegi: mergi cu noi cu avionul sau singură cu mașina. Te urcăm în mașină și te așteptăm la destinație.

                Eu: bine, vin cu voi dar sper să nu mai fie artifici false.

                Mama: nu garantez! Dar dacă e cu artifici false, poate te abți să mai zici că ne învârtim până se termină benzina la avion.

Urmează clasa întâi

Eram la Mega, stăteam la coadă la casierie și citeam o etichetă.

Ajungem la casă, doamna: ești la școală?

Eu: la clasa pregătitoare.

Doamna casieră: credeam că la clasa întâi, dar o să mergi la toamnă.

Eu: nu merg la clasa întâi, repet pregătitoarea.

Mama, să zicem uimită: de ce să repeți pregătitoarea?

Eu: să mai stau un an cu doamna Anca.

Casiera: doamna Anca este învățătoarea?

Eu: da.

Casiera: cred că și clasa întâi o să o faci cu doamna Anca.

Eu: atunci merg la clasa întâi.

Mama: în mod normal, inclusiv clasa a patra o faci cu doamna. Dar de unde ți-a venit ideea cu repetatul?

Eu: ce bine! M-am gandit că dacă Nicole a putut să repete grupa mare la grădiniță, pot să repet și eu pregătitoarea, dar dacă zici că tot cu doamna fac și la clasa întâi nu mai este nevoie să repet.

 Mama: și poate pe viitor când te decizi că faci ceva ne anunți și pe noi, ca să știm.

Decorațiuni de Paște

Decorațiuni de Paște, făcute la școală. 

Dacă ea mi l-a dat...

                                Am fost la un atelier pentru pictat ouă de Paște și am primit cadou și un balon în formă de inimă.

                                Cum ținea tata balonul în mână, trece pe lângă un gard și se aude poc.

                Eu: s-a spart un balon!

                Tata: da, balonul tău.

Mama: nu te supăra. O să luăm altul când mai mergem.

                Eu: nicio problemă, nici nu îl vroiam.

                Mama: și de ce l-ai luat dacă  nu îl vroiai?

                Eu: dacă doamna de acolo mi l-a dat?

                Mama: puteai să îi spui că nu vrei.

                Eu: dacă ea mi l-a dat!

                Mama: dacă ea ți l-a dat puteai să zici că nu vrei să îl dădea altui copil. Nu e nimic obligatoriu.

                Eu: m-am gândit să îl iau dacă tot mi l-a dat.

Sara ”Gură Cască”

Am evoluat de la Sara ”Care Pierde Tot” la Sara ”Gură Cască” pentru că și ”uit tot”.

Eu: uite mi-am găsit  un creion, nu mai sunt Sara ”Gură Cască”.

Mama: unde l-ai găsit?

Eu: Alexandra m-a întrebat dacă nu este creionul meu pentru că scrie pe el ”Sara”.

Mama: să reformăm zic: Alexandra mi-a găsit un creion!

Eu: dar tot nu sunt ”Gură Cască”.

Mama: firește,d acă ai colegi care au grijă de lucurile tale. Alexandra a fost drăguâă că a întrebat, căci putea să nu se implice. Care Alexandra?

Eu: Alexandra Ceaza.

Am o problemă...

                Vin pictată acasă. Și stau ce stau…

                Mama: vrei să te curăț pe față?

                Eu: nu!

                Mai stau ce stau și…

                Eu: am o problemă! Am nevoe de ajutor! Sunt la mine în baie. Vine cineva să mă ajute?

                Vine tati și: am o problemă și eu! mami vi să ne ajuți?

                Când vine mami și vede, a rămas interzisă: fața mea neagră, ghiuveta neagră și prosopul negru.

                Ce credeți că am făcut? M-am spălat cu apă pe față și totul a devenit negru.

                Până la urmă m-a curățat mama…

                Tata: cu ce s-a luat așa bine?

                Mama: cu șervețele demachiante și ulei de migdale. 

Proiect: Căsuța Păsărelelor - Partea III

Așa arată căsuța mea pentru păsărele: pictată de mine și cu decorațiuni din fetru.

Kemy Curiosul

Eu: tot ce crește pe sol este legumă. Așa că pepenele este legumă.

Mama: pepenele este fruct.

Eu: nu. Este legumă. Așa a zis Kemy Curiosul.

Mama: eu știu că este un fruct.

Eu: sun-o pe doamna și o să vezi că am dreptate.

Mama: am mai discutat acest aspect cu sunatul doamnei. O sunăm pe doamna doar dacă e ceva super mega urgent și grav, nu ca să o întreb ceva ce ai înțeles tu sau ceva ce ai uitat tu pe la școală. Cum ar fi să fiu eu doamna și să mă sune fiecare părinte când copilul are o dilemă?

Eu: cred că ar suna telefonul mereu.

Mama: păi vezi?

Eu: o să o întreb eu.

Mama: cel mai bine.

După câteva zile, eu: așa este pepenele și căpșuna sunt fructe.

Mama: de unde ști?

Eu: mi-a spus doamna! Am întrebat-o!

Și nu am avut șahul la mine...

                Eu: tu ști ceva?

                Mama: presupun că nu știu, dacă mă întrebi așa.

                Eu: astăzi a venit nașul Măluțan la mine și nu am avut șahul cu mine.

                Mama: este un alt mod de a mă anunța că azi ai mâncat ciocolată?

                Eu: nu, că am mâncat bănănuță.

                Mama: nu ți-a adus ”ciocolată pentru fată”?

                Eu: nu! Bănănuță!

                Mama: wow, nu pot să cred! Oare cât o să îl țină?

                Eu: nu știu, dar eu nu am avut șahul la mine.

                A doua zi dimineață, mi-am luat un joc de șah la bunici ca să nu cumva să mai vină nașul și eu să fiu nepregătită.

Foarte și foarte fericită

                Atunci când sunt bucuroasă am început să spun ”sunt atât de bucuroasă că simt că explodez”.

                Tata: de ce zici așa?

                Eu: așa îmi vine.

                Tata: poți să spui în alt mod că ești foarte fericită?

                Eu: pot să spun că sunt foarte și foarte fericită?

                Mama: de unde ști tu de expresia asta?

                Eu: de la băiatul ăla din Moldova, din concediu. Nu din Moldova de la noi, din Moldova țară.

                Tata: da, este o expresie de la ei.

Săptămâna Altfel

Luni am rămas la bunici.

Marți, eu: pot rămâne și azi la bunici?

Mama: de ce?

Eu: dacă tot e școala attfel nu poate să fie și săptămâna altfel?

Mama: uite că nu!

La ora de sport…

Tataie: mâine merge și doamna de sport la Stadionul Național cu ei?

Mama: nu cred, mai ales că doamna de sport este supărată pe ei. Pe acordul semnat pentru plecare era scris altcineva ca însoțitor.

Mamaie: cu ce au supărat-o pe doamna de sport?

Mama: au supărat-o că la oră se îmbrâncesc și se hârjonesc. O dată au fost atât de nebunatici că toată clasa nu a primit bulină de cumințenie. Îți dai seama că se supără și doamna Anca când aude că ei nu sunt cuminți.

Eu: nu e corect să stăm acasă când suntem bolnavi!

Mama: a, și doamna de sport a zis să stea acasă cine e bolnav. Mie mi se pare foarte corect! Și ști și tu  de ce, că am mai discutat pe această temă.

Eu: de ce?

Mama: ultima data când ai fost răcită ce ai făcut la ora de sport?

 Eu: da, m-am jucat cu sticla de apă cu Casi.

Mamaie Ștefi: cum te-ai jucat?

Eu: eu dădeam la Casi și Casi la mine.

Mamaie Ștefi: păi bine mă mamaie, doamna de sport v-a lăsat să stați cuminți să nu faceți efort, și voi așa ați făcut?

Eu: ne plictiseam și ce era să facem?

Mama: nu mai faceți nimic! Vă plictisiți acasă!

Mamaie Ștefi: mă mamaie, fiți și voi cuminți și faceți ce vă spune doamna că nu are cum să nu se supere dacă voi nu o ascultați. 

Felicitare...la ceas de noapte

Sâmbătă, în drum spre un loc în apropiere de casa Talidei și a lui Gabi: astăzi nu ne vedem și cu Talida?

                Mama: ce treabă ai cu ea?

                Eu: întreb așa.

                Mama: nu întrebi doar așa. Ai tu un gând, pentru că ai întrebat strict de Talida nu și de Gabi.

                Eu: să fac o felicitare.

                Mama: pentru cine?

                Eu: e surpriză. Vezi tu!

Nu știu ce făceați voi sâmbătă, aproape de miezul nopți, însă eu eram în plin proces de creație a unei felicitări, împreună cu Talida.

Acesta este rezultatul.

Mă fac profesoară

Eu: m-am gândit că mă pricep la matematică și pot să mă fac profesoară.

Mama: profesoară de matematică?

Eu: profesoară ca doamna noastră.

Mama: păi doamna știe doar matematică?

Eu: nu, știe și altele dar tot nu le știe pe toate.

Mama: nu am zis că le știe pe toate, doar că  nu știe doar matematică. Face cu voi și comunicare și muzică și desen și dezvoltare personală și scriere și multe pe care nu le știu eu. Dar să ști că nici eu nu știu totul în ceea ce fac, și nu cred că există cineva care să știe chiar tot în ceea ce face el.

Eu: și ce faci când nu ști?

Mama: citesc și aflu.

Eu: ce citești ca să afli?

Mama:  norme, reguli, legi.

Eu: și îți place să citești?

Mama: îmi place, nu îmi place, cum aș putea să aflu dacă nu citind?

Eu: da, așa este. Nimeni nu știe tot, și eu când nu o să știu o să citesc. Și de unde faci rost de ceea ce trebuie să citești?

Mama: Depinde de situație. Dacă este ceva mai vechi caut eu, dacă este ceva care se pregătește să apară și noi trebuie să ne spunem părerea îmi transmite șeful meu, dacă este ceva ce tocmai a apărut îmi transmite colegul de la juridic. 

  

O musculiță

Făceam temele la măsuța din sufragerie. O văd pe mama că vrea să pună degetul pe o musculiță care se tot plimba pe măsuța mea.

Eu: hei! ce vrei să faci cu musculița?

Mama: ce ar trebui să fac?

Eu: să deschizi geamul să iasă afară.

Mama: tocmai a zburat, așa că a fost norocoasă. Deschid ușa la balcon și poate se duce prin bucătărie afară. 

Metoda detectivului – MindLab

La țară, mama stătea de vorbă cu Silvia.

Silvia: mai merge Sara la MindLab?

Mama: da.

Silvia: și îi place?

Mama: da. După primele două luni am vrut să o retrag, dar ea a zis că nu renunță.

Silvia: de ce doreai să o retragi?

Mama: mi se părea că nu face mai mult decât știe și nici nu povestea ce face la oră, dar acum văd că a început să mai povestească. Plus că marți când are MindLab are și șah, și mă gândeam că se obosește prea mult. Dar dacă ea zice că îi place am zic că până la urmă ea decide.

Eu eram prin curte după unchiul Vali.

Silvia: metoda detectivului ai învățat-o Sara?

Eu: nu, acum am făcut metoda semaforului.

După câteva zile acasă, mama: of Domane, unde oi fi pus eu nasturele?

Eu: aplică metoda detectivului și afli.

Mama: adică?

Eu: pune mai multe întrebări și o să te ajute să afli ce ai făcut cu nasturele.

Mama: nu este metoda de care te întrebase și Silvia? Parcă atunci ai zis că nu o ști. Când ai învățat-o?

Eu: am învățat-o la jocul cu parcarea, pe la început.

Mama: și Silviei de ce i-ai spus că nu o ști?

Eu: atunci nu îmi aminteam.

Mama: e, pe bune? Eu cred altceva.

Eu: ce?

Mama: că tu doreai să te joci cu unchiul Vali și nu aveai atunci timp de Silvia, ceea ce nu e deloc frumos.

Eu: acum am treabă.

Mama: vezi? Și acum aplici aceiași metodă.

Soacra cu trei nurori

Eu: mami zici că ești soacra cu trei nurori.

Mama: eu nu pot fi decât soacra cu trei gineri.

Eu: cum așa?

Mama: dacă te măriți tu de trei ori o să consider că am trei gineri.

Mamaie: Doamne ferește, ce idei ai și tu!

Mama: de ce dragă? Vecinul nostru de la parter a fost căsătorit de trei ori și toți copilași vin la el.

Mamaie: or fi ai lui.

Mama: nu chiar. Cu prima nevastă are un copil, cu a doua are un copil și avea și ea un doi, cu cea de-a treia are un copil și mai are ea unul.

Apare și tata: dar tu de unde ști atâtea amănunte?

Mamaie: chiar așa de unde ști toate astea?

Mama: ghicește, ai dreptul la o singură încercare.

Tata: e na!

Mama: nu acesta era răspunsul. Firește că de la domnul Sandu ”știe tot”.

Eu: domnul Sandu chiar știe tot că vorbește și mult.

Teme

Îmi faceam temele la matematică....eu cu degețelele pe masă.

Mama: lasă degețelele, de ce nu socotești cu rigleta?

Eu: bine, fie!

Scot rigleta, și încep să socotesc printr-o metodă mai ciudată.

Tata: ai adus rigleta acasă?

Mama: nu. Are și acasă una. Pe principiul: să avem de rezervă.

Mai socotesc eu ce mai socotesc....

Mama: așa socotești cu rigleta?

Eu: da.

Mama: nu ți-a arătat doamna cum se lucrează cu rigleta?

Eu: ba da, dar aceasta este metoda mea.

Mama: și ce vei face când vei avea de scăzut 17? Că nu ai atâtea degete. Nu crezi că este mai sigură metoda doamnei? Crezi că ești singurul copil pe care l-a învățat doamna cu rigleta?

Eu: nu, că pe cei de la a cincea care vin la noi în vizită tot doamna i-a învățat.

Mama: și atunci nu crezi că doamna, dacă a învățat  atâția copilași știe mai bine ce metodă să vă arate?

Eu: bine, aplic metoda doamnei.