marți, 25 ianuarie 2011

Din capitolul: Eu şi tataie Adrian!

Mami zice că tataie Adrian mă învaţă la prosti:
1. m-a învăţat să scot limba când mă supăr pe cineva....
2. mai îmi scapă câte o bucăţică de ciocolată sau o bomboană...
3. mi-a zis că atunci când intră cineva în baie face "Piş, piş" şi eu imediat ce văd pe cineva intrând, zic la toată lumea "piş,piş!"
4. mami crede că datorită lui am ajuns la cutia de bomboane de ciocolată şi mi-am ascuns câteva prin casă
5. mami crede că tot datorită lui am ajuns la pasta de dinţi, şi m-am cremuit cu ea pe mâini..căci sunt cochetă, şi seara mă cremuiesc cu cremă de corp şi pe mâini!
6. tot datorită lui m-am şi tuns...căci ştiţi că eu sunt cochetă rău! Şi după ce mamaie mi-a făcut manechiura şi pedichiura, am arătat şi părul...căci vroiam să-mi schimb look-ul, şi tataie a zis că dacă fata vrea să se tundă, să o ajute...şi m-au tuns! Aici mami nu a comentat...căci i-a plăcut cum m-au tuns! De fapt, mamaie m-a tuns, şi atatie a fost doar ajutor de băgător de seamă!
7. am spart farfuriile din dulapul de vase, când tataie schimba bateria de la ghiuvetă...şi când mami a zis de ce m-a lăsat, tataie a zis că aşa am stat cuminte! Cum le-am spart? Simplu...am luat băţul de fier, de la grătar, şi am dat în teancul de farfurii...mami când a vrut să îşi ia farfurie să îşi pună mâncare şi a văzut că rămâne cu câte o jumătate de farfurie în mână, a crezut că e o farsă!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu