miercuri, 3 noiembrie 2010

În mutării!

Noi suntem în plin proces de mutare...adică ne strângem bagajele şi le împrăştiem în toate zările, căci ne mutăm momentan la bunici în Crângaşi până găsim ceva care să ne placă.
Căci ai mei părinţi au vândut casa în care stăm, chiar pe 1 noiembrie, când ei aniversau 7 ani de la căsătorie...şi acum suntem în mutări....mobilizarea totală va avea loc sâmbătă!
Cei care au intermediat vânzarea sunt "Pascu şi Fii Srl", acum să nu vă ducă în eroare că dl Pascu are şi "Pacu şi Fiica Srl"....noi am lucrat cu Lucian, şi dacă aveţi nevoie de servicile lor îi recomadăm ca serioşi şi fără vrăjeli!
Evident că nu am lipsit de la jci o etapă din acest proces...aşa că pot spune că şi eu cunosc întreaga familie Pascu...luni, când s-au finalizat actele era cât peaci să lipsim, dar mamaie Tanţi a zis că noi să stăm acasă? să mergem şi noi! Aşa că nici acum nu am lipsit!

4 comentarii:

  1. Mai asa o nepotica scumpa sa lipseasca de la tranzactie ? Dar cat am stat acolo am facut tot felul de nazdravanii,am urcat si coborat scarile de la intrare de zeci de ori,am cules flori de pe un gard din vecinatatea notariatului, am fost f. activa si mi-a placut acolo deci, am avut o experienta unica Bravo ce vreti !

    RăspundețiȘtergere
  2. pai se putea sa lipsesti tu de la ceva:p pupicei

    RăspundețiȘtergere
  3. Offf Doamne ...Va tin Pumnii!!!
    Stiu ca nu e usor !!!
    Dar stiu si ca sintet fete curajoase ....si nu va lasati cu una cu doua !!!
    Pupici Rozzz ....de la tanti Pansydra!!!!

    RăspundețiȘtergere
  4. @Mamaie Tanţi: nici nu ne aşteptam decât la cuvinte de laudă...se poate altel din partea bunicilor?
    @Alexandra: cum să lipsesc? ar fi fost o eroare...nici la mutat nu am lipsit!
    @Pansy: gata am termincat şi cu mutarea....

    RăspundețiȘtergere