joi, 12 august 2010

O familie norocoasă

Având în vedere că ne-am mai revenit un piculeţ putem să vă punem lacurent cu ce pozne mai fac eu în ultimul timp, şi nu sunt deloc puţine....mami recunoaşte că abia mai ţine pasul.
Ultimele evenimente ne-au demonstrat că suntem o familie norocoasă, deoarece toţi membri familiei au încercat şi încearcă să ne sprijineîn depăşirea dificultăţilor.
Dacă o cunoaşteţi personal pe mami, ştiţi că ea câteodată îşi iese din pepeni că mamaiile mele comunică mult prea mult din punctul lui mami de vedere, adică vorbesc şi dimineaţa şi seara, şi dacă spui uneia ceva, în maxim şase ore eşti sigur că a aflat şi cealaltă...şi dacă cumva eşti prin zonă şi auzi:"Copii s-au gândit că...", sau "copii vor să....".
Referitor la vorbit la telefon, uneori când mami sună la una din mamaie şi sună ocupat, tati îi mai zice "Sună şi dincolo..." şi de cele mai multe ori sună ocupat, iar tati zice "Ai aflat cu cine vorbeşte!".
În altă ordine de idei s-a dovedit dovedit că acestă extra comunicare este benefică când există perioade de criză în familie.
De exemplu, prin iunie 2005, Străbunul şi-a pus cristale swarowski la ochii, cum zice mami lui Imam la operaţia la ochii, şi revenind, Străbunul s-a operat şi nu avea cine să îl ia de la spital, căci se externa dimineaţa, şi tataie Marinică era prins cu altele, aşa că mamaie Ştefi şi-a luat o zi de concediu şi l-a externat ea.
Un alt exemplu este că acum când a fost poveste cu Străbuna, cu ceva vreme înaine de a se întâmpla evenimentul, când mamaie Ştefi încerca să vadă pe cine se poate baza când va avea nevoie, mamaie Tanţi a zis că o va ajuta şi ea şi s-a ţinut de cuvânt, spre deosebire de alte persoane. Aşadar, chiar dacă mami şi mamaie Ştefi i-au zis să vină în ziua înmormântări, mamaie Tanţi s-a urcat în MaxiTaxi şi a venit la Bucureşti, şi chiar dacă mami îi zicea să stea acasă, a fost bine că a venit, căci a putut să facă niţică ordine şi disciplină seara cu beţivi, care se mutaseră de la Rică la noi...căci doar era priveghi şi era rost de o băută sănătoasă...căci şi cu o noapte înainte domni beţivi stătuseră până la 7 dimineaţa la priveghi. Tataie Marinică a venit marţi, şi cu faimoasa găină pentru care tataie Adrian le-a certat pe mami şi mamaie Ştefi,căci a zis că ce trebuie să asculte la toate babele referitor la toate tradiţiile.
Aşadar, am ajuns la concluzia că suntem o familie norocoasă, căci putem să ne bazăm 100% unul pe celălalt atunci când avem ceva de rezolvat...şi aşa cum zice Străbunul tragem toţi la aceiaşi căruţă.

3 comentarii:

  1. Imi pare tare rau pentru Strabuna! Dumnezeu sa o odihneasca! Si de tine ce sa zic, chiar ma intrebam zilele acestea oare ce faci? Am urmarit eu site-ul lui George pana te-am vazut ( esti cea mai frumoasa fetita!!!) , dar imi era dor sa citesc despre nazbatiile tale! Pupici!

    RăspundețiȘtergere
  2. Mami,mamaie Tanta este o femeie critica si te roaga sa-ti verifici comentariile inainte de a le posta caci, te va critica fiica ta cand va fi mare,se mai intampla din cauza vitezei sa scrii gresit anumite cuvinte sau cu litere inversate . Nu te supara pe mine te rog.

    RăspundețiȘtergere
  3. Nikol multumim pentru interes si noi ne intrebam ce mai faceti voi! Dumnezeu sa o odihneasca.
    Mamaie Tanta ce sa facem si noi daca eu ba vreau in brate, ba la calculator, ba sa ma joc, ba sa manac....si mai ales ca deja la laptop numai avem tasta shift si tasta space...parca nu sti cum sta treaba!

    RăspundețiȘtergere