Urmează clasa întâi

Eram la Mega, stăteam la coadă la casierie și citeam o etichetă.

Ajungem la casă, doamna: ești la școală?

Eu: la clasa pregătitoare.

Doamna casieră: credeam că la clasa întâi, dar o să mergi la toamnă.

Eu: nu merg la clasa întâi, repet pregătitoarea.

Mama, să zicem uimită: de ce să repeți pregătitoarea?

Eu: să mai stau un an cu doamna Anca.

Casiera: doamna Anca este învățătoarea?

Eu: da.

Casiera: cred că și clasa întâi o să o faci cu doamna Anca.

Eu: atunci merg la clasa întâi.

Mama: în mod normal, inclusiv clasa a patra o faci cu doamna. Dar de unde ți-a venit ideea cu repetatul?

Eu: ce bine! M-am gandit că dacă Nicole a putut să repete grupa mare la grădiniță, pot să repet și eu pregătitoarea, dar dacă zici că tot cu doamna fac și la clasa întâi nu mai este nevoie să repet.

 Mama: și poate pe viitor când te decizi că faci ceva ne anunți și pe noi, ca să știm.

Decorațiuni de Paște

Decorațiuni de Paște, făcute la școală. 

Dacă ea mi l-a dat...

                                Am fost la un atelier pentru pictat ouă de Paște și am primit cadou și un balon în formă de inimă.

                                Cum ținea tata balonul în mână, trece pe lângă un gard și se aude poc.

                Eu: s-a spart un balon!

                Tata: da, balonul tău.

Mama: nu te supăra. O să luăm altul când mai mergem.

                Eu: nicio problemă, nici nu îl vroiam.

                Mama: și de ce l-ai luat dacă  nu îl vroiai?

                Eu: dacă doamna de acolo mi l-a dat?

                Mama: puteai să îi spui că nu vrei.

                Eu: dacă ea mi l-a dat!

                Mama: dacă ea ți l-a dat puteai să zici că nu vrei să îl dădea altui copil. Nu e nimic obligatoriu.

                Eu: m-am gândit să îl iau dacă tot mi l-a dat.

Sara ”Gură Cască”

Am evoluat de la Sara ”Care Pierde Tot” la Sara ”Gură Cască” pentru că și ”uit tot”.

Eu: uite mi-am găsit  un creion, nu mai sunt Sara ”Gură Cască”.

Mama: unde l-ai găsit?

Eu: Alexandra m-a întrebat dacă nu este creionul meu pentru că scrie pe el ”Sara”.

Mama: să reformăm zic: Alexandra mi-a găsit un creion!

Eu: dar tot nu sunt ”Gură Cască”.

Mama: firește,d acă ai colegi care au grijă de lucurile tale. Alexandra a fost drăguâă că a întrebat, căci putea să nu se implice. Care Alexandra?

Eu: Alexandra Ceaza.

Am o problemă...

                Vin pictată acasă. Și stau ce stau…

                Mama: vrei să te curăț pe față?

                Eu: nu!

                Mai stau ce stau și…

                Eu: am o problemă! Am nevoe de ajutor! Sunt la mine în baie. Vine cineva să mă ajute?

                Vine tati și: am o problemă și eu! mami vi să ne ajuți?

                Când vine mami și vede, a rămas interzisă: fața mea neagră, ghiuveta neagră și prosopul negru.

                Ce credeți că am făcut? M-am spălat cu apă pe față și totul a devenit negru.

                Până la urmă m-a curățat mama…

                Tata: cu ce s-a luat așa bine?

                Mama: cu șervețele demachiante și ulei de migdale. 

Proiect: Căsuța Păsărelelor - Partea III

Așa arată căsuța mea pentru păsărele: pictată de mine și cu decorațiuni din fetru.

Kemy Curiosul

Eu: tot ce crește pe sol este legumă. Așa că pepenele este legumă.

Mama: pepenele este fruct.

Eu: nu. Este legumă. Așa a zis Kemy Curiosul.

Mama: eu știu că este un fruct.

Eu: sun-o pe doamna și o să vezi că am dreptate.

Mama: am mai discutat acest aspect cu sunatul doamnei. O sunăm pe doamna doar dacă e ceva super mega urgent și grav, nu ca să o întreb ceva ce ai înțeles tu sau ceva ce ai uitat tu pe la școală. Cum ar fi să fiu eu doamna și să mă sune fiecare părinte când copilul are o dilemă?

Eu: cred că ar suna telefonul mereu.

Mama: păi vezi?

Eu: o să o întreb eu.

Mama: cel mai bine.

După câteva zile, eu: așa este pepenele și căpșuna sunt fructe.

Mama: de unde ști?

Eu: mi-a spus doamna! Am întrebat-o!

Și nu am avut șahul la mine...

                Eu: tu ști ceva?

                Mama: presupun că nu știu, dacă mă întrebi așa.

                Eu: astăzi a venit nașul Măluțan la mine și nu am avut șahul cu mine.

                Mama: este un alt mod de a mă anunța că azi ai mâncat ciocolată?

                Eu: nu, că am mâncat bănănuță.

                Mama: nu ți-a adus ”ciocolată pentru fată”?

                Eu: nu! Bănănuță!

                Mama: wow, nu pot să cred! Oare cât o să îl țină?

                Eu: nu știu, dar eu nu am avut șahul la mine.

                A doua zi dimineață, mi-am luat un joc de șah la bunici ca să nu cumva să mai vină nașul și eu să fiu nepregătită.

Foarte și foarte fericită

                Atunci când sunt bucuroasă am început să spun ”sunt atât de bucuroasă că simt că explodez”.

                Tata: de ce zici așa?

                Eu: așa îmi vine.

                Tata: poți să spui în alt mod că ești foarte fericită?

                Eu: pot să spun că sunt foarte și foarte fericită?

                Mama: de unde ști tu de expresia asta?

                Eu: de la băiatul ăla din Moldova, din concediu. Nu din Moldova de la noi, din Moldova țară.

                Tata: da, este o expresie de la ei.

Săptămâna Altfel

Luni am rămas la bunici.

Marți, eu: pot rămâne și azi la bunici?

Mama: de ce?

Eu: dacă tot e școala attfel nu poate să fie și săptămâna altfel?

Mama: uite că nu!

La ora de sport…

Tataie: mâine merge și doamna de sport la Stadionul Național cu ei?

Mama: nu cred, mai ales că doamna de sport este supărată pe ei. Pe acordul semnat pentru plecare era scris altcineva ca însoțitor.

Mamaie: cu ce au supărat-o pe doamna de sport?

Mama: au supărat-o că la oră se îmbrâncesc și se hârjonesc. O dată au fost atât de nebunatici că toată clasa nu a primit bulină de cumințenie. Îți dai seama că se supără și doamna Anca când aude că ei nu sunt cuminți.

Eu: nu e corect să stăm acasă când suntem bolnavi!

Mama: a, și doamna de sport a zis să stea acasă cine e bolnav. Mie mi se pare foarte corect! Și ști și tu  de ce, că am mai discutat pe această temă.

Eu: de ce?

Mama: ultima data când ai fost răcită ce ai făcut la ora de sport?

 Eu: da, m-am jucat cu sticla de apă cu Casi.

Mamaie Ștefi: cum te-ai jucat?

Eu: eu dădeam la Casi și Casi la mine.

Mamaie Ștefi: păi bine mă mamaie, doamna de sport v-a lăsat să stați cuminți să nu faceți efort, și voi așa ați făcut?

Eu: ne plictiseam și ce era să facem?

Mama: nu mai faceți nimic! Vă plictisiți acasă!

Mamaie Ștefi: mă mamaie, fiți și voi cuminți și faceți ce vă spune doamna că nu are cum să nu se supere dacă voi nu o ascultați. 

Felicitare...la ceas de noapte

Sâmbătă, în drum spre un loc în apropiere de casa Talidei și a lui Gabi: astăzi nu ne vedem și cu Talida?

                Mama: ce treabă ai cu ea?

                Eu: întreb așa.

                Mama: nu întrebi doar așa. Ai tu un gând, pentru că ai întrebat strict de Talida nu și de Gabi.

                Eu: să fac o felicitare.

                Mama: pentru cine?

                Eu: e surpriză. Vezi tu!

Nu știu ce făceați voi sâmbătă, aproape de miezul nopți, însă eu eram în plin proces de creație a unei felicitări, împreună cu Talida.

Acesta este rezultatul.

Mă fac profesoară

Eu: m-am gândit că mă pricep la matematică și pot să mă fac profesoară.

Mama: profesoară de matematică?

Eu: profesoară ca doamna noastră.

Mama: păi doamna știe doar matematică?

Eu: nu, știe și altele dar tot nu le știe pe toate.

Mama: nu am zis că le știe pe toate, doar că  nu știe doar matematică. Face cu voi și comunicare și muzică și desen și dezvoltare personală și scriere și multe pe care nu le știu eu. Dar să ști că nici eu nu știu totul în ceea ce fac, și nu cred că există cineva care să știe chiar tot în ceea ce face el.

Eu: și ce faci când nu ști?

Mama: citesc și aflu.

Eu: ce citești ca să afli?

Mama:  norme, reguli, legi.

Eu: și îți place să citești?

Mama: îmi place, nu îmi place, cum aș putea să aflu dacă nu citind?

Eu: da, așa este. Nimeni nu știe tot, și eu când nu o să știu o să citesc. Și de unde faci rost de ceea ce trebuie să citești?

Mama: Depinde de situație. Dacă este ceva mai vechi caut eu, dacă este ceva care se pregătește să apară și noi trebuie să ne spunem părerea îmi transmite șeful meu, dacă este ceva ce tocmai a apărut îmi transmite colegul de la juridic. 

  

O musculiță

Făceam temele la măsuța din sufragerie. O văd pe mama că vrea să pună degetul pe o musculiță care se tot plimba pe măsuța mea.

Eu: hei! ce vrei să faci cu musculița?

Mama: ce ar trebui să fac?

Eu: să deschizi geamul să iasă afară.

Mama: tocmai a zburat, așa că a fost norocoasă. Deschid ușa la balcon și poate se duce prin bucătărie afară. 

Metoda detectivului – MindLab

La țară, mama stătea de vorbă cu Silvia.

Silvia: mai merge Sara la MindLab?

Mama: da.

Silvia: și îi place?

Mama: da. După primele două luni am vrut să o retrag, dar ea a zis că nu renunță.

Silvia: de ce doreai să o retragi?

Mama: mi se părea că nu face mai mult decât știe și nici nu povestea ce face la oră, dar acum văd că a început să mai povestească. Plus că marți când are MindLab are și șah, și mă gândeam că se obosește prea mult. Dar dacă ea zice că îi place am zic că până la urmă ea decide.

Eu eram prin curte după unchiul Vali.

Silvia: metoda detectivului ai învățat-o Sara?

Eu: nu, acum am făcut metoda semaforului.

După câteva zile acasă, mama: of Domane, unde oi fi pus eu nasturele?

Eu: aplică metoda detectivului și afli.

Mama: adică?

Eu: pune mai multe întrebări și o să te ajute să afli ce ai făcut cu nasturele.

Mama: nu este metoda de care te întrebase și Silvia? Parcă atunci ai zis că nu o ști. Când ai învățat-o?

Eu: am învățat-o la jocul cu parcarea, pe la început.

Mama: și Silviei de ce i-ai spus că nu o ști?

Eu: atunci nu îmi aminteam.

Mama: e, pe bune? Eu cred altceva.

Eu: ce?

Mama: că tu doreai să te joci cu unchiul Vali și nu aveai atunci timp de Silvia, ceea ce nu e deloc frumos.

Eu: acum am treabă.

Mama: vezi? Și acum aplici aceiași metodă.

Soacra cu trei nurori

Eu: mami zici că ești soacra cu trei nurori.

Mama: eu nu pot fi decât soacra cu trei gineri.

Eu: cum așa?

Mama: dacă te măriți tu de trei ori o să consider că am trei gineri.

Mamaie: Doamne ferește, ce idei ai și tu!

Mama: de ce dragă? Vecinul nostru de la parter a fost căsătorit de trei ori și toți copilași vin la el.

Mamaie: or fi ai lui.

Mama: nu chiar. Cu prima nevastă are un copil, cu a doua are un copil și avea și ea un doi, cu cea de-a treia are un copil și mai are ea unul.

Apare și tata: dar tu de unde ști atâtea amănunte?

Mamaie: chiar așa de unde ști toate astea?

Mama: ghicește, ai dreptul la o singură încercare.

Tata: e na!

Mama: nu acesta era răspunsul. Firește că de la domnul Sandu ”știe tot”.

Eu: domnul Sandu chiar știe tot că vorbește și mult.

Teme

Îmi faceam temele la matematică....eu cu degețelele pe masă.

Mama: lasă degețelele, de ce nu socotești cu rigleta?

Eu: bine, fie!

Scot rigleta, și încep să socotesc printr-o metodă mai ciudată.

Tata: ai adus rigleta acasă?

Mama: nu. Are și acasă una. Pe principiul: să avem de rezervă.

Mai socotesc eu ce mai socotesc....

Mama: așa socotești cu rigleta?

Eu: da.

Mama: nu ți-a arătat doamna cum se lucrează cu rigleta?

Eu: ba da, dar aceasta este metoda mea.

Mama: și ce vei face când vei avea de scăzut 17? Că nu ai atâtea degete. Nu crezi că este mai sigură metoda doamnei? Crezi că ești singurul copil pe care l-a învățat doamna cu rigleta?

Eu: nu, că pe cei de la a cincea care vin la noi în vizită tot doamna i-a învățat.

Mama: și atunci nu crezi că doamna, dacă a învățat  atâția copilași știe mai bine ce metodă să vă arate?

Eu: bine, aplic metoda doamnei.

Concursul de vineri

La ultimele două concursuri de vineri de la școală, la care am participat, am luat premiul doi.
Se uita mama peste subiectele ultimului concurs, la care am luat 95 de puncte, și vede punctul la care am greșit.
Tata: unde a greșit?
Mama: Sara câte cuvinte are propoziția ”Baba are o găină”.
Eu: patru.
Mama: și de ce ai încercuit ca răspuns corect șase?
Eu: nu știu.
Tata: pentru că nu ești atentă și te grăbești, așa ai făcut și data trecută. Ai mă răbdare, că nu te aleargă nimeni sau te aleargă și nu știm noi?
Eu, râzând: eu sunt mulțumită cu locul doi, să nu fie locul trei.
Mama: ai știut să răspunzi la alte întrebări, cum ar fi să faci schema cuvântului ”VITAMINE” și tu nu ști să numeri cuvintele dintr-o propoziție? Sincer, pe mine mă interesează să dai dovadă de atenție și răbdare, nu ce premiu iei.
Eu: dar tu nu ai făcut subiecte astea cu mine.
Mama: nici nu mai fac concursuri Comper cu tine, dacă doamna a spus că le faceți la școală. Facem alte fișe, dar nu ce știu că faceți la școală.
Eu: de ce?
Mama: pentru că nu pierdem timp de două ori să le faci și acasă și la școală,  și nu e nici corect. Și să îți amintesc că la concursul trecut, la care ai luat tot premiul doi, mi-ai zis că ai făcut fișa respectivă și cu mine.
Eu: știam deja că doamna e mai bună ca tine.
Mama: adică?
Eu: adică doamna mi-a dat premiul doi și nu m-a certat.
Mama: dacă tu dai dovadă de grabă ai vrea să te felicit?
Eu: dar ai putea să mai faci fișe de concurs cu mine.
Mama: nu, pentru că la un concurs nu se cunosc subiectele înainte. Ar însemna să trișăm.Noi ai zis și tu că nu e bine să trișezi?
Eu: ba da.
Mama: și atunci, te contrazici singura?
Eu: bine, fie!

Gimnastică până la 8

Dimineața îmi fac înviorarea. Observă mama că fac fiecare exercițiu până la 8.

Mama: tu faci fiecare exercițiu până la 8?

Eu: da.

Mama: de ce?

Eu: așa fac și la sport.

Mama: nu m-aș fi gândit.

Un nou stil de dezbrăcat

Intră mama la mine în camera și vede ceea ce o să vedeți și voi mai jos, și aud: Sara, poți te rog să viiiiiiiiiii până aici?

Eu: da,

Mama: ce înseamnă asta?

Eu: mi-am aranjat hainele!

Mama: hai nu zău! Unde ai văzut tu că se face așa?

Eu: nu am văzut, dar am găsit soluția. Ce era să fac?

Mama: să le duci la coșul de rufe din baie?

 Eu: eu așa am găsit soluția.

Mama: și eu la fel. Pentru mine soluția este să le duci la coșul de rufe.

Eu: bine, fie! 

Mă fac cercetător sau poate astronaut

                Eu, după o discuție interesantă despre pensionarea doamnei care face curat la Talida în bloc, concluzionez: Am decis să mă fac cercetător din două motive:

-          Să dau timpul înapoi;

-          Să inventez o mână la care copii să dicteze și mâna să scrie
sau poate astronaut ca să merg în spaţiu sau poate amundouă: jumătate de zi merg astronaut şi jumătate de zi sunt cercetător. Până la urmă ce mă fac? Că vreau să mă fac şi economisistă ca tine, şi învăţătoare şi coafeză şi doctoriţă...

Mama: scuză-mă, dar puteam să jur că te faci avocat.

Eu: de ce?

Mama: că ai replică la orice, mereu, şi vrei să ai ultimul cuvânt.

Eu: aşa sunt eu.

Mama: nici nu mă gândeam că este altcineva, dar să şti că te faci ce îţi doreşti cel mai mult.
Eu: tu ce ai vrut să te faci?
Mama: multe.
Eu: cât de multe?
Mama: atât de multe că nici eu nu mai știu. Am vrut să mă fac preoteasă ca să mănânc colivă multă, nu doar când făcea mamaie şi prietenele ei.
Eu: şi de ce nu te-ai mai făcut?
Mama: la biserică mi se părea plictisitor şi o preoteasă trebuie să meargă la biserică mult. Apoi m-am gândit să mă fac aviator, dar pentru că aveam probleme cu dinţi de mică şi mergeam la stomatolog des, tata îmi zicea că un aviator trebuie să aibă şi dinţi sănătoşi, că dacă îl apucă o criză de durere când e la marjă.
Eu: şi adio aviator.
Mama: cam da. Apoi am vrut să mă fac dactilografă.
Eu: ce este o dactilografă?
Mama: o persoană căreia îi dictezi şi scrie la o maşină de scris.
Eu: ce este o maşină de scris?
Mama: un fel de tastatură, dar în care fixezi o hârtie. Uite aici o poză.
Eu: şi de ce nu te-ai făcut dactilografă?
Mama: era prin 1991 şi la mamaie la serviciu am văzut primul calculator şi am văzut că nu mai au nevoie de dactilografă. M-am reorientat şi dacă tot mă duceam la stomatolog toată ziua, m-am gândit să mă fac stomatolog.
Eu: şi?
Mama: şi aici au început influenţele persoanelor din jur...domnul Petre, şeful mamei, la care eu ţineam enorm, căci în perioada în care doream să fiu dactilografă mă lăsa să bat la maşina de scris, spre disperarea mamaiei tale..Aşadar, domnul Petre mi-a zis ceva de genul "să stai cum mâna în gură la toţi nespălaţi? te faci economist, ai şi maşină de scris şi calculator, mergi şi la bancă, că văd că îţi place."
Eu: și?
Mama: și îmi plăcea, pentru că mamaie aducea de lucru și acasă și mă învăța și pe mine, și mă și plătea,. Mi se părea că nu e greu și mă descurc. Dar,  prin clasa a opta  m-am gândit că aş putea să mă fac ceva cu calculatoare.
Eu: de ce?
Mama: mă împrietenisem cu colegul de la IT de la mama de la serviciu, iar bunici tăi mi-au luat calculator...doar că...
Eu:  doar că ce?
Mama: doar că eu făceam ce făceam și mereu aveam câte o problemă la calculator și mă duceam la prietenul de la IT, care mă încuraja și îmi spunea ”e o mașină, nu ai ce să strici, se repară oricum” ...dar mamaia ta îmi zicea mereu  ”Geta are doi băieți și nu o aud că toată ziua are calculatorul ceva”.  Mă duceam la mamaie la serviciu doar ca să mă văd cu colegul de la IT să îmi spună cum să repar ce stricam.
Eu: băieți aia doi de ce nu stricau calculatorul ca tine?
Mama: pentru că mama lor le închidea tastatura cu cheia și stateau la calculator doar în prezența ei. Eu instalam și dezinstalam tot ce auzeam că există. O dată am desfăcut calculatorul piesă cu piesă, căci prietenul de la IT mi-a zis că nu am ce să stric, că o piesă intră într-un singur loc, ca la puzzle.
Eu: și?
Mama: și apoi am dat la facultate, și profesoara mea de informatică și prietenul de la IT m-au încurajat să aleg Cibernetica, chiar dacă eu inițial doream altceva...iar bunici tăi îmi spuneau că eu decid ce vreau, că va fi meseria mea, dar nici nu m-au lăsat să merg și la ASE și la Politehnică în paralele, că ziceau că mă obosesc prea mult.
Eu: și ce ai făcut?
Mama: am ales Cibernetica și mi-am dat seama că aș vrea să devin profesor.
Eu: și ce ai făcut atunci?
Mama: am urmat cursurile ca să devin profesor și eram fascinată de profesori de dragul cărora învățam, doream să fiu și eu ca ei.
Eu: și de ce nu te-ai făcut profesor?
Mama: nu pot să îți spun pentru că te-aș influența.
Eu: și ce dacă?
Mama: nu e ok să te influențez. Dar îți pot spune că am avut și o etapă în care am făcut și cercetare. Un profesor a avut încredere în mine și m-a inclus într-un proiect.
Eu: și de ce nu mai faci?
Mama: pentru că nu am mai avut ocazia, dar ceea ce fac acum îmi place. Și cam mereu mi-a plăcut ceea ce am făcut. Așa că important este să faci ceea ce îți place și ai dreptul să te răzgândești asupra a ceea ce te faci.
Eu: tati tu ce ai vrut să te faci?
Tata: am uitat! nu mai știu!

  

Kids on the moon

Metoda semaforului - MindLab

Descoperă mama că nu mai îi merge microfonul la telefon și trebuie să vorbeacă doar pe căști.
Tata: când ai observat că nu se mai aude?
Mama: nu știu exact. Dimineață am vorbit cu mama și pe la 11 m-a sunat Rodica și tot îmi zicea că mă aude ca de sub birou. Inițial, Rodica a zis că e telefonul ei, că dă Robert cu el de pământ...după m-am gândit să testez cu Raluca și nici ea nu mă auzea.
Tata: încărcătorul unde îl ai?
Mama: nu știu.
Tata: la serviciu?
Mama: nu cred, că îl încarc printr-un cablu USB, din caluclator.

Eu: mami aplică metoda semaforului: gândește, pregătește și reacționează.
Mama: cum?
Eu: roșu - te gândești unde ai pus încărcătorul, galben - îl găsești și verde - îl dai lui tati. Ai rezolvat problema.
Mama: de unde ști asta?
Eu: de la MindLab, ti-am mai spus-o!
Mama: interesant!
Eu: deci mai zici că la MindLab învăț prosti?
Mama: nu! îmi cer scuze.

Șah cu mamaie

Marți, nu am făcut șah.
M-am gândit eu să joc șah cu mamaie Ștefi...o învăț eu nicio problemă.
Dacă pe mama o cam cert, cu mamaie concluziua a fost: ”Te-ai descurcat destul de bine pentru prima partidă.”
Miercuri dimineață, aveam o problemă: dacă noi nu am făcut șah ieri, de unde știu la ce școală se ține concursul?
Mama: care concurs?
Tata: săptămâna acesta nu ai concurs.
Eu: bine, m-am liniștit. Credeam că lipsesc iar.

Trag cu urechea

Mama: m-a sunat Rodica să îmi zică că vine la mine să îmi aducă trotineta.

Tata: când vin?

Mama: nu, că venea ea la mine la birou. I-am zis să stea potolită că oricum mai degrabă vine iarna decât vara….că până vine vara ajungem noi pe la ei,

Eu, din sufragerie: ce trotinetă?

Mama: o trotinetă.

Eu: trotinetă pentru Bebe?

Mama: sigur. Pentru Robert. Tu nu ai troti?

Eu: ba da, dar nu am știut că Bebe merge pe troti.

Mama: nici eu, dar tocmai mi-ai dat o idee.

Tata: și ce o să zici când o să îi dea cadoul și o să fie chiar troti?

Mama: tu nu ai mai făcut de mult o plimbare noaptea, eventual până în Popești?